RSS

Nicolae Cosmescu

nc fb

 

Un subiect de reflecţie

(apărut în revista “Carpatica” nr. 22/2017)

 

           Acum ceva vreme am citit într-un prestigios cotidian nişte judecăţi atât de categorice despre cine ar avea dreptul să se considere scriitor, încât păreau veritabile sentinţe inatacabile! Explicaţia ce le-a generat fiind creşterea exasperantă, şi nejustifiată, a numărului acestora în România!? Dar şi despre “altele”. Dacă aş fi fost ramolit sau senil, puteam să cedez spaimei că a revenit vremea când se înfiera cu “mânie proletară” deviaţiile unora. Din fericire, nu e nici pe departe aşa, nu ne găsim în acea perioadă, ci într-una de profundă democraţie, în care oricine are deplina libertate de a se exprima. Cum fiecare putem să nu fim de acord cu o afirmaţie sau alta, indiferent de sursa emitentă, şocul ce a făcut să-mi crească adrenalina s-a estompat destul de repede. Şi am renunţat să mai iau poziţie publică. Era prea mult să intru în polemică. Ceea ce m-a deranjat fiind, de fapt, “altele”, nu cine are dreptul să fie scriitor.

           Vremea a trecut, şi uitarea mai că se instaurase. Întâmplarea, însă, a făcut ca într-una din multele zile de sărbătoare din a doua jumătate a lui aprilie, să am prilejul unei discuţii cu o cunoştinţă, cu care mă ştiu de o etenitate. O persoană mai mult decât avizată într-ale literaturii, dublată de un critic redutabil în oricare domeniu. Într-un târziu, după ce am terminat de vorbit “d-ale noastre”,  mi-am  amintit  de cele citite şi am fost curios să-i aflu părerea. Iar pentru a putea face o discuţie în deplină cunoştinţă de cauză, i-am dat să citească rândurile ce mă vexaseră. Sigur, nu am să aştern pe hârtie dialogul, fiindcă nu l-am înregistrat. În schimb, am să evidenţiez câteva aprecieri ale acestuia asupra ceea ce înseamnă în viziunea sa a fi scriitor. Care în majoritatea cazurilor coincid până în cele mai mici detalii cu ale mele!

        În primul rând, nimănui care simte nevoia să scrie nu i se poate interzice să-şi aştearnă pe hârtie gândurile, ideile, fanteziile. Cu atât mai mult dacă o face din pură pasiune. Indiferent de vârstă sau profesie. Şi că a fi scriitor nu este deloc, sub nicio formă, apanajul doar al celor care au absolvit Facultatea de Litere. Aici a venit cu suficiente exemple de mari şi foarte mari scriitori, de pretutindeni, care nici măcar nu au trecut în vizită pe la vreo astfel de instituţie de învăţământ superior. Ca să nu mai vorbim de faptul că doar într-o măsură insignifiantă, premianţii Nobel pentru literatură au o asemenea formaţie universitară. Aşadar, e profund greşit să ne referim la studii, mai ales de “litere”, ca reprezentând o condiţie sine qua non pentru a te numi scriitor. Facultaţile de Litere nu sunt şcoli de scriitori! Poate fi un avantaj pentru cei care le-au urmat, dar cu condiţia să aibă în gene talentul necesar. Cu alte cuvinte, dacă nu te naşti cu har pentru scris, nu-l vei dobândi niciodată prin muncă. Şcoala nu te va face decât cel mult un… critic al altora. Şi nu trebuie uitat un adevăr unanim acceptat: “talentul nu ţine cont de vârstă”. Depinde doar dacă, şi când ţi-l descoperi. Până aici, este mai mult decât clar şi evident că vârsta, profesia sau hobby-ul pentru scris nu sunt nici pe departe penalizante.

           Pe de altă parte, a fost de acord că nu toţi cei care scriu se pot numi scriitori. Chiar dacă au publicat cărţi. Pentru că cei mai mulţi o fac “în regie proprie”, cu bani din salariu sau pensie. Mulţi nici măcar nu au afişat ISBN-ul, ca să nu mai vorbim de Descrierea CIP. Tipărite în tiraje meschine, lucrările acestora pot fi considerate drept confidenţiale, nefiind cunoscute decât de familie, vecini şi apropiaţi.

           În situaţia în care ai apariţii editoriale, obligatoriu cu ISBN şi CIP, pentru a fi considerat scriitor trebuie neapărat să fi atestat, recunoscut ca atare. Adică să fi acceptat ca membru într-una dintre cele două mari organizaţii naţionale de profil, USR sau LSR. Acestea impun îndeplinirea unor standarde, ce constituie o certificare indubitabilă a calităţilor de scriitor. Realitatea este cruntă, dar adevarată: nu eşti în niciuna, nu exişti! Şi dintr-o dată, numarul celor cu pretenţii de scriitor se reduce drastic.

            Acum se poate pune întrebarea, cine e autorizat să facă diferenţa între un scriitor bun şi unul slab, cum stă scris în rândurile despre care discutăm? Aici, cunoştinţa a tranşat lucrurile de o manieră stupefiantă, devastatoare. După părerea sa, întrebarea este puerilă dacă face referire la cei “încartiruiţi” în oricare din cele două organizaţii de profil. Iar justificarea este banală: “dacă nu ai fi bun, nu ai fi fost acceptat. Punct”. Desigur, fără a neglija procentul de rigoare referitor la corupţie, a ţinut să precizeze cel cu care mă consultam. Corect ar fi să ne întrebăm, a continuat acesta (reproduc aproximativ), ce-l face pe un scriitor să fie mai apreciat decât altul, adică să se creeze o oarecare ierarhie valorică suficient de obiectivă, încât să se poată aprecia că unul este bun iar altul slab? Bine înţeles, în condiţiile  expuse   mai   înainte.   Şi   a  vorbit   despre   un  public al fiecăruia, cititori care-i urmăresc apariţiile editoriale. Despre un tiraj ce nu trebuie să fie sub 500-1.000 de copii, care să se şi epuizeze! Dar, mai ales (aici, trebuie să recunosc, a fost mai dur decât ce se scria în rândurile “analizate”), tirajul să-i fie suportat în întregime de editură!! Şi nu pentru un singur titlu, ci pentru minimum 2-3. Abia aceştia pot să se considere scriitori adevăraţi, fiindcă sunt apreciaţi de public şi editori. Doar ei pot avea autoritatea morală de a emite judecăţi de valoare, însă fără pretenţia că sunt şi deţinătorii adevărului absolut. Orice apreciere de tipul bun sau slab, făcută de oricine altcineva, chiar somitate în materie, nu poate decât să fie “lovită de nulitate”, întrucât este profund subiectivă.

           Concluzia nu lasă loc niciunui dubiu: scriitori cu adevărat sunt mult mai puţini decât se presupune! Numai că, “adevăraţii” nu-şi permit să facă aprecieri asupra altora. Aşa că se ajunge de unde am plecat, la părerile oricăruia.

        Văzându-mă că par încântat de ce auzeam, cunoștiința m-a întrebat, retoric, desigur, dacă sunt de acord cu poziţia sa. Eram, cum să nu fiu! Îmi merseseră la suflet vorbele lui. Nu ştiu dacă şi alţii se vor simţi la fel. Un subiect la care fiecare trebuie sa reflecteze.

            Despre “altele” nu a considerat necesar să vorbească, apreciind, elegant, că ar fi sub demnitatea lui. I s-au părut răutăţi mărunte, într-atăt de subiective, încât  cineva care îşi arogă rolul de judecător suprem nu ar trebui să le facă. Aşa încât, trebuie ignorate!

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on February 18, 2018 in Uncategorized

 

Bogdana Demir

bogdana

 

 

De ți-aș cânta zâmbetul

 

De ți-aș cânta zâmbetul,

Ce ți-ar spune sufletul?

Ți-ar spune iubirea,

Ori ți-ar spune fericirea?

 

 

De ți-aș cânta zâmbetul,

Ce ți-ar spune timpul?

Ți-ar spune zările,

În care-ți port privirile?

 

 

De ți-aș cânta zâmbetul,

Ce ți-ar spune gândul?

Ți-ar spune dorințele

Sau poate speranțele?

 

 

De ți-aș cânta zâmbetul,

Ce ți-ar spune cântecul?

Ți-ar spune cu ardoare,

Că-mi ești binecuvântare!

 
Leave a comment

Posted by on February 17, 2018 in Uncategorized

 

Marius Adrian Ionescu

Marius Ionescu

 

Tablou de blues cu străini

 

 

Cuvintele mele se varsă deşarte

ca o inundaţie

peste urechile tale surde

şi ochii tăi prea orbi

ce răspund “Nu ştiu”-ul

cel mai sec

şi stereotip

 

 

Ca şi când n-a fost nimic:

nici vorbă, nici glumă,

nici adevăr, nici minciună

şi niciun gând

rătăcit prin vânt…

 

 

Nu ne-am cunoscut

nici nu ne-am vorbit

nu am râs, n-am plâns

şi poate nici noi

nu eram noi…

 

 
Leave a comment

Posted by on February 16, 2018 in Uncategorized

 

Maria-Alexandra Bulgar

27140293_1951467338439756_321672218_o

 

Ofrande

 

Am căzut în genunchi, în fața ta;

La temelia unui templu cu flori și săbii solare;

Ți-am cules din grădina mea –

-trandafiri cu aur alb pe petale.

 

 

M-am închinat la icoana ta preasfântă;

Răscolind fiorul nopților cu aurore boreale,

Tu, zeu al eternității, cu inimă plăpândă;

Ai modelat în podul palmei tale –

-un boboc de rogvaiv.

 

 

Trec prin toamna care ne-nvelește,

Cu fâșii interminabile de bejuri arse;

Corolă de minuni, cu nestemate,

Ofrande îți aduc ție, iubire!

 

 

Mă resemnez în colțuri de tăcere,

S-aud doar bocancii lui noiembrie pe asfalt,

Și mâinile lui, cum fură viclene,

Foi ruginii din arțari…

 

 

La templu, porțile de fier,

Sunt înmuiate-n miere;

Să gust infernul ce se ascunde după ele,

O adevărată patimă, cufundată în mistere…

 

 

Tu, soare al existenței mele,

Ploaie de sentimente răvășite,

S-a spălat oceanul de păcate în tine;

Căci tu cerni ce-mi cere inima;

Hrana și apa ta, îi sunt fericirea.

 

 

Ofrande…

Capul îl aplec către tine,

Și tu ne unești mâinile stângace,

De ziduri ne dezlegi –

-de desfrânare;

 În tangoul tău noi suntem –

-balerini bețivi…

 

 

Te-am căutat cu ochii, dincolo de galaxie,

Visam să ne vedem, cândva, pe stradă,

În arbori sau în umbra-mi stafidie,

Te descifram și judecam dintr-o altă viață…

 

 

Te-am culcat în patul meu de spini,

Acolo unde tu ai prins putere,

În templul clădit, noi suntem și sfinți –

-și demoni, și doctori, și nebuni,

Căci zilele ne sunt crâmpeie din speranțe,

Atunci când eu și el ne scufundam –

-în marea noastră pură, infinită…

 

 

Vine iarna, și uite cum ne îngheață;

Florile, devenind din marmură albă,

Și valuri uriașe de pufuri ne separă,

Dar axa amândurora de tine –

-nu se îngustează, subțiază…

 

 

Încă mai vărsăm lacrimi la tulpina teiului;

Chemându-ți agheasma să ne vindece,

Ofrande de amintiri îți aducem,

Și buchete din roua rășinilor solidificate.

 

 

Pe umerii tăi de iertare,

Rotunzi și catifelați;

Eu și el îți punem podoabe,

Și-n ochi te-nsămânțăm,

Cu boabe de smarald.

 

 

Ne-ai copt în pârguri de soare văratic;

Eu de aici, el de acolo;

Ne-ai logodit întru azi și întru mâine,

Ofrande-ți dăruim,

Tu, zeu de libertate!

 

 

Dumnezeu ți-a dat sarcina;

De a completa și omogeniza două suflete,

Tu, zeu al nebuniei ispititoare,

Ne-ai făcut să pășim peste cioburi de necazuri,

Fără să plângem, fără să suferim…

 

 

Ofrande…

Clipă după clipă îți datorăm;

Sărutări nevinovate, pătimașe,

În păduri cu arbori desfrunziți,

Am pictat deopotrivă tablouri romantice,

Pentru tine, zeu al iubirii!

 

 

Te certam din unghiuri de haos,

Atunci când întunericul ne înghițea,

Ne-am cunoscut prin vise și coșmaruri;

Ne-am zâmbit din oglinzi de bucurie,

Eu din lumea culorile,

El din lumea cenușie…

 

 

Am învățat să ne înfometăm dragostea,

Ca mai apoi să știm s-o prețuim;

Și cerul, și luna, și stelele, și viața;

Să știm să le împodobim cu sublim…

 

 

Ofrande…

Am simțit de multe ori,

Că te-am pierdut prin cartea –

-gândurilor pesimiste, vagaboante,

Și disperați, dădeam la o parte,

Suflete de frunze,

Și inimi desenate.

 

 

Ne-ai miruit în blestemu-ți magic,

Eu din lumină, el din noapte;

Eram orbiți de a lumii opacitate,

Aveam cheia spre tine,

Dar nu am îndrăznit niciunul –

-să te descoperim…

 

 

Ofrande…

Mulțumim pentru tot ceea ce ne-ai oferit,

Primește aur, smirnă și tămâie de la noi;

În micuța sferă de cristal –

-pe care ne-ai creat-o;

Să privim Universul în rozuri pastelate,

Fiindcă ne-am recăpătat vederea,

Oh, tu, zeu al malurilor de șoapte…

 

 

Ofrande…

Mai poartă-ne în brațele tale protectoare,

Încă un veac al veacurilor divine,

Să mai trăim sub vraja ta atât de dulce,

Ne place să ne jucăm, ca doi copii,

În grădina ta cu fantezii…

 

 

Promitem să nu te risipim,

Sau strivim sub tălpi de întristare,

Tu, zeu al meu și al lui –

-ne-ai ocrotit;

În fiecare an, în fiecare anotimp…

 

 

Ofrande…

Te-am încoronat cu roadele tale;

Acum, te rugăm, mai lasă-ne să te cuprindem,

Arzi atât de tare –

-încât ne topești încet…

Tu, zeu al dragostei nemuritoare!

 

 
Leave a comment

Posted by on February 14, 2018 in Uncategorized

 

Nicolae Braniște

Braniste Nicolae (1)

 

Valentine’ s Day

 

De dincolo, de peste ocean,

S-a infiltrat într-un halou,

Un vis nocturn american,

Ca zi de sărbătoare, cadou.

 

 

Freamăt, la mijloc de februar,

O lună prinsă-n hibernare,

Cu pătimașe jurăminte la altar,

Când inimi își caută soare.

 

 

Se lasă cu idile de iubire,

În sarabanda zilei deocheate,

Un carnaval ori întâlnire,

La geamul iernii cuvântate.

 

 

Parfum se-mprăștie-n văzduh,

Esență din petale cerești,

Din stele întruchipate în duh,

Podoabe ale firii lumești.

 

 

Într-un fel, ne bucură natura,

Normală dusă-n paranormal,

Pe chipuri, destăinuită iubirea,

În aer, respirat sentimental.

 

 

De dincolo, de peste ocean,

Se simte adiind o boare,

Adusă-n dar, în fiecare an,

Cadou, în luna februarie.

 

 

În recital, parcă-i un erete,

Zburând planat la înălțimi,

De sărbătoarea Dragobete,

Sortită perechilor de inimi.

 

 
Leave a comment

Posted by on February 13, 2018 in Uncategorized

 

EVENIMENT

Marți, 6 februarie, Filiala Argeș a Ligii Scriitorilor Români a organizat un eveniment dedicat prezentării cărții Doinei Gabriela Panaete, intitulată

PRIN LABIRINTUL VIEȚII

6 febr doina panaete cenaclul

Au vorbit despre autoare și lucrarea sa, sau au recitat versuri:

27906388_1528175300584780_1840057476_o

Nicolae COSMESCU

1N2A3670-535x387

Doina Gabriela PANAETE

1N2A3563-535x387

Gheorghe MOHOR

1N2A3631-535x357

Simona VASILESCU

1N2A3585-535x387

Cornel SÂRBU

1N2A3570-535x357

1N2A3658-535x357

1N2A3681-535x357

Adrian MITROI

1N2A3702-535x387

 
Leave a comment

Posted by on February 11, 2018 in Uncategorized

 

LANSAREA CĂRȚII “PICĂTURI DE ROUĂ”

Joi, 18 ianuarie, Centrul Cultural Pitești a fost gazda lansării primului volum de proză al poetului Adrian Mitroi. Redăm textul prezentării cărții, apărut în ziarul “Argeșul” din ziua precedentă.

 

VIAȚA ÎN PICĂTURI DE ROUĂ

 

Doctorul Adrian Mitroi,  prezență constantă și remarcabilă în paginile revistei Filialei Argeș a L.S.R., și a cenaclului acesteia, își continuă ascensiunea vertiginoasă spre firmamentul culturii naționale. După trei volume de poezie clasică, creații artistice remarcabile, melodioase, pline de mesaj, Călător pe drumul vieţii – 2014, Inimă de ametist – 2015 și Salba de cuvinte – 2016, 2017 nu putea trece fără încă o  apariție editorială. Ea s-a produs spre finalul anului, ocazie cu care s-a dovedit a fi nu doar un scriitor prolific, ci și polivalent. Dar, totodată, a reconfirmat că este înzestrat cu harul divin al talentului.

1-Image1 (2)

Pentru această nouă carte, Picături de rouă, autorul a făcut o schimbare radicală de abordare. A părăsit, de moment, desigur, tărâmul poeziei, ce i-a adus atâtea satisfacții, printre care Premiul Ligii Scriitorilor Români, pentru a ne surprinde cu un volum de proză scurtă.

În cuvântul introductiv, intitulat semnificativ „Argument”, dr. Mitroi dezvoltă o adevărată teorie a banalei picături de rouă, creație efemeră a naturii, pe lângă care trecem mai întotdeauna indiferenți. O teorie amplă, substanțială, ce în unele cazuri frizează chiar abordarea științifică, încheiată cu invitația de a-i vizita „galeria de Picături de rouă”.

1N2A1671

Prozele pe care ni le oferă spre delectarea spiritului sunt descrieri ale unor evenimente fie trăite într-o viață străbătută la intensitate maximă, fie auzite, sau pur și simplu imaginate. Fără excepție, toate sunt scrise într-un stil atrăgător, cu fraze ce se rostogolesc precum un torent, care nu-ți permit citirea în diagonală, ci te obligă să mergi până la capăt. Să citești tot. Sunt abordări romanțate care nu abundă în metafore sau alte mijloace stilistice, ba chiar am putea spune că uneori autorul e mai repede reținut în a face apel la ele. Fără a afecta cu nimic stilul captivant, etalat în fiecare „picătură de rouă”. Toate au titluri bine alese, sugestive. Din fiecare ai câte ceva de învățat, pentru că sunt rodul unei vieți bogată în experiențe. O carte ce nu poate fi lăsată din mână până nu ajungi la ultima frază.

Nicolae Cosmescu

 
Leave a comment

Posted by on January 23, 2018 in Uncategorized

 
 
Liga Scriitorilor Arges

Blogul Ligii Scriitorilor din Argeș

ROXANA

"FUGI DE LINGUSITORI SI DE CEI CE TE LAUDA" (ANTON PANN)