Am decis sa reluam activitatea pe blog. In curand, vom lansa revista cu numarul 15. Cum obiectivul nostru major in aceasta perioada este recunoasterea de catre autoritatile statului a “utilitatii publice’, va redam cele doua editoriale ce vizeaza acest demers.
Pledoarie pro domo
(Editorial, revista „Carpatica” nr.14)
Cu vreo trei ani în urmă, un coleg ne-a adus vestea că dorinţa noastră, a celor din LSR, de a primi indemnizaţie la pensie, în calitate de creatori, are baza legală pentru a se materializa.
Sub imboldul flamboiantului nostru preşedinte am şi trecut la fapte, solicitând punerea în drepturi a celor ajunşi la acest stadiu al vieţii sociale. Şi, de atunci, o ţinem tot aşa! Într-un veritabil ping-pong cu entităţile administrative ale statului. Partidă ce pare a se eterniza.
Există o metodologie, în aparenţă simplă, ce trebuie respectată pentru a obţine acestă recunoaştere. Că suntem o asociaţie de “utilitate publică”. Sintagmă ce nu îşi găseşte locul în legea sus-menţionată. În schimb, la noi, fiecare lege este “dublată” de faimoasele “Norme de aplicare”. Cele care au dus, probabil, la apariţia celebrului banc, conform căruia “legea este o barieră…”. Continuarea sunt convins că o ştie toată lumea. Ei bine, în aceste “Norme”, nu există frază care să nu facă referire la “utilitate publică”! Fără măcar să precizeze în ce constă.
Nu vă vom pune răbdarea la încercare etalând schimburile de mesaje cu autorităţile abilitate ale statului, Secretariatul General al Guvernului (S.G.G.), şi Ministerul Culturii, în atingerea scopului precizat mai înainte.
Redăm doar explicaţia răspunsului negativ, dată de Ministerul Culturii: nu îndeplinim condiţia de-a avea “personal angajat cu carte de muncă”!? Fără a ne preciza câte persoane, şi ce atribuţii trebuie să aibă.
Aşa este, nu avem asemenea personal. Dar prevederea ni se pare mai mult decât absurdă. La 16 membri, creatori de literatură, de ce ar fi nevoie să ”avem personal angajat cu carte de muncă”? Să ne înveţe cum să scriem? Sau, poate, ce să scriem? Să ţină evidenţa unor activităţi, care oricum nu au caracter patrimonial? Putem crede orice, în lipsa oricărei lămuriri. Cu atât mai mult cu cât toată activitatea noastră este bazată pe voluntariat, şi nu este deloc lucrativă.
Evident, a urmat un nou retur în terenul S.G.G., cu textul: …Vă suntem recunoscători dacă în calitate de organism al Guvernului ne veţi indica la ce sunt necesari aceşti “angajaţi cu carte de muncă”, nemembri ai filialei, care este utilitatea publică a acestora? Cu atât mai mult cu cât, prin mesajul ce ni l-aţi trimis, spuneţi, simplu şi clar, un fapt absolut firesc şi normal:
“În sensul prezentei Ordonanţe (OG 26/2000), prin utilitate publică se înţelege orice activitate care se desfăşoară în domenii de interes public general sau al unor colectivităţi”. Subliniem: o spune chiar S.G.G.!!
Răspunsul a venit cu promoptitudine, indicându-ne, încă o dată, doar documentele ce trebuiau să alcătuiască dosarul. Ceea ce făcuserăm deja de trei ori!
Schimbul de mesaje a continuat cu insistenţa noastră de a afla câţi oameni trebuie să angajăm, şi, foarte impor-tant, cu ce atribuţii.
În sfărşit, un e-mail “lămuritor”: “…S.G.G. nu este competentă să ofere consultaţii juridice sau interpretări cu caracter general-obligatoriu ale actelor normative în vigoare, care să poată fi invocate în faţa instanţelor judecătoreşti sau autorităţilor administrative. Singurele instituţii care pot interpreta dispoziţiile legale în vigoare sunt instanţele judecătoreşti,…” Din câte înţelegem, aceasta pare a fi singura soluţie pentru a pune capăt „jocului”.
Indiferent de rezultatul final, nedumerirea continuă să rămână valabilă: la ce ar fi utile aceste persoane pe care ar trebui să le plătim din nişte pensii şi salarii ridicol de mici?
Noi suntem ferm convinşi că sunt total inutili unei activităţi creative, de largă utilitate publică, cum este cea în care suntem angajaţi. Drept dovadă, pe ultima copertă am expus toate realizările noastre din ultimii ani, înfăptuite fără auxiliari, destinate exclusiv „unor domenii de interes public general”.
Utilitatea publică a L.S.R. Argeş
în perioada 2012-2014
CĂRŢI PUBLICATE:
2012-Stropi de înţelepciune – Romel Stăncioiu
2012-Destine de campioni – Nicolae Cosmescu
2013-Deceniul lui Fangio – Nicolae Cosmescu
2013-Epigrama-floarea poeziei (vol. 2) – Nicolae Petrescu
2013-Mari gânditori sau mari arhitecţi ai umanităţii – Romel Stăncioiu
2013-Epigrama-floarea poeziei (vol. 3) – Nicolae Petrescu
2013-Pagini alese – Mihail Ghiţescu
2014-Fărâme de gânduri – Aurelia Corbeanu
2014-Ancoră… în adevăr – Octavian Bretan
2014-Nod marinăresc – Daniela Voiculescu
2014-Iedera albă – Daniela Voiculeacu
2014-Egor, o iubire fără nume – Maria Vâlceanu
2014-Albumul fără nume – Maria Vâlceanu
2014-Lecţia de istorie – Constantin Vărăşcanu
2014-Marcus Tullius Cicero – Romel Stăncioiu
(61 de titluri diferite, având ca autori membrii LSR Argeş, se găsesc la Biblioteca Judeţeană Argeş)
LANSARI DE CARTE – la Centrul Cultural Piteşti şi Biblioteca Judeteana Argeş
“CARPATICA” – revistă literar-artistică (format print) – apariţie trimestrială, începând cu 2012;
existentă şi pe site-ul Centrului Cultural al municipiului Piteşti.
– în 2012 a primit Premiul special al Editurii Napoca-Nova
CENACLUL LITERAR al revistei “Carpatica” (lunar, la Centrul Cultural Piteşţi)
BLOGUL L.S. Argeş (peste 28000 de vizite din 57 de ţări de pe toate continentele), în 2013-2014
EXPOZIŢII DE CARTE, organizate la Biblioteca Judeţeană Argeş, în 2013-2014
PREMIILE ANUALE ALE REVISTEI ”CARPATICA”, începând cu 2013
PREMII obţinute de membrii filialei:
2012 – Premiul Ligii Scriitorilor din România, secţiunea Epigramă: Nicolae Petrescu
2012 – Premiul Ligii Scriitorilor din România, secţiunea Monografie: Nicolae Cosmescu
2013 – Premiul Editurii Napoca-Nova, secţiunea Eseu: Nicolae Cosmescu
2014 – Premiul Opera Omnia al Uniunii Epigramiştilor din România: Nicolae Petrescu
2014 – Marele Premiu al Festivalului umorului „Constantin Tănase”, de la Vaslui, şi medalia „Doctor
Umoris causa”: Nicolae Petrescu, pentru trilogia „Epigrama – floarea parfumată a literaturii”
DEBUTURI LITERARE (persoane din afara L.S.R. Argeş), datorate revistei “CARPATICA” şi Cenaclului acesteia:
-Ana Iunker -Maria Foneca -Bogdana-Elena Simionescu -Adrian Mitroi -Marcel Tudor
-Alin Văduva -Adelina Dincă
Suntem altruişti şi voluntari
(Editorial, revista „Carpatica” nr.15)
În precedentul editorial, intitulat “Pledoarie pro domo”, documentam toate activităţile desfăşurate de membrii L.S.R. Argeş, în interesul public general. Ceea ce nu poate fi contestat nici chiar de către persoanele de rea-credinţă. Mai în amănunt: scriem, dar nu doar de dragul de-a scrie, ci pentru a fi citiţi de alţii. Scoatem o revistă, în format print, nu doar pentru a ne face cunoscuţi noi, ci şi pe alţii.
Fiindcă am amintit de revista Carpatica, să ne aventurăm prin “culisele” acesteia. Atunci când a fost gândită, publicaţiei i s-au atribuit două misiuni. Ambele la fel de importante. Primo: să crească vizibilitatea cititorilor asupra membrilor noştri, valorizându-le astfel creaţiile. Secundo: să descopere, să promoveze, şi să încurajeze pe cei talentaţi în ale scrisului, indiferent de vârstă. Cu o singură restricţie: să nu aparţină altor asociaţii de creaţie, similare. Adică, să nu fie scriitori consacraţi.
Prima misiune nu pune probleme pentru a fi îndeplinită, mai bine de jumătate din revistă (circa 52%) purtându-ne semăturile. Sunt cazuri rare când, din lipsă de timp, sau de inspiraţie, pe câte unul de-al nostru “îl sare rândul”. Însă, fără rezonanţă în apariţia publicaţiei.
În schimb, a doua misiune solicită eforturi susţinute din partea colegiului de redacţie. În general, unui condeier ce se înscrie în această categorie îi sunt mai întâi audiate creaţiile în cadrul cenaclurilor organizate lunar. Dacă, prin ceea ce prezintă dovedeşte calităţi, este promovat în următorul număr al revistei Carpatica. Şi va deveni un obişnuit al “casei”. În acest sens avem suficiente exemple, unii dintre ei ajungând în stadiul de a-şi publica volumul de debut. După care, au uşa deschisă pentru a deveni membrii ai filialei argeşene a LSR.
Dar, iniţiativele şi acţiunile noastre, ale revistei, nu se limitează la cele expuse mai înainte. Am încheiat, cu largul concurs al conducătorului Centrului Cultural Piteşti, parteneriate cu studenţi de la Facultatea de Litere a Universităţii din Piteşti şi cu Centrul de creaţie literară al Palatului copiilor. De aici rezultând două rubrici în plină expansiune: a “universitarilor” şi “preuniversitarilor”. Pe care ni le dorim mai ample şi perene. Aşadar, nu numai noi, ci şi alţii sunt prezenţi în printuri.
Trebuie subliniat că oricare dintre cei care sunt prezenţi în două numere din acelaşi an ale revistei noastre, chiar dacă nu sunt membrii L.S.R. Argeş, poate intra în posesia unui premiu anual al revistei. Evident, dacă Juriul îl apreciază drept cel mai bun în domeniul în care scrie.
Am amintit de cenaclurile lunare. Acestea se organizează, în cadrul Centrului Cultural Piteşti, de circa trei ani. Din toamna lui 2014, formatul lor s-a modificat în mod radical, devenind o manfestare literar-muzicală, graţie colaborării cu Grupul vocal “Armonia”. O asociere absolut firească, fiindcă nutrim ferma convingere că în ziua de azi, un cenaclu trebuie să fie un spectacol. E bine să se ştie că şi alte persoane din lumea culturală argeşeană au început să adopte ideea de spectacol. Deocamdată, noi suntem singurii care o şi facem, publicul asistând, gratuit, la o oră de muzică şi literatură de cea mai bună calitate.
Ei bine, nu ne-am limitat doar la atât. Am iniţiat o acţiune de “Promovare a culturii din localităţile argeşene”. Scop în care am trimis la circa jumătate din primarii argeşeni, dar şi staff-ului Consiliului judeţean, câte o revistă, şi o foaie de hârtie cu câteva rânduri, în care arătam ce dorim şi ce trebuie făcut: nimic mai mult decât să ne semnaleze persoane neconsacrate, care au preocupări şi calităţi într-ale scrisului. Acţiune în curs. Dar, pentru gustul nostru, mult, mult prea lentă în teritoriu.
Aşa încât, închei întrebând în modul cel mai firesc: mai trebuie şi alte dovezi pentru a fi integraţi în categoria celor de “utilitate publică”, atâta timp cât noi o facem cu fiecare ocazie? Cu ce ne-ar fi ajutat alte persoane, pe care guvernanţii ne impun să le încadrăm cu “carte de muncă”? Nu este sufient că tot ce facem reprezintă voluntariatul cel mai pur? Ar friza absurdul ca tot noi să-i mai şi plătim pe alţii!
-Pe 15 sept., la Tribunalul Arges, se judeca procesul declansat pentru aceasta cauza. Vom reveni.
Liga Scriitorilor Arges 