RSS

Tag Archives: Vasile Militaru

O poezie a lui Vasile Militaru, mult prizată de public

MAMA

Vasile MilitaruA venit aseară mama, din cătunu-i de departe,
Să mai vadă pe feciorul, astăzi “Domn cu multă carte”!
A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire şi de drag.
Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept sfioasă,
Şi-ntrebând-o, câte toate, am intrat apoi în casă.
 
Înlăuntrul casei mele, câtă brumă-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat.
Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare,
Şi cu multă grijă calcă doar pe-alături de covoare!
 
Eu o-ndemn să nu ia seamă şi să calce drept, în lege,
Şi de-abia o fac să şadă pe-un divan cu scoarta nouă…
“Mi-era tare dor de tine maică…Ţi-am adus vreo zece ouă,
Niţel unt, iar colea-n traistă, nişte nuci, vreo două sute”…
Şi cu ochii plini de lacrimi, prinse iar să mă sărute:
“-Poate mor, că sunt bătrână, şi-a prins dorul să mă-ndrume
Să-mi mai văd o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-e pe sfârşite…mâne poate-şi curmă firul
Şi-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul…
Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez chiar şi deşteaptă,
Cum pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-aşteaptă…
Tu, odorul mamii – în urmă, să te-aduni cu fraţii-acasă,
Şi să-mparţi agoniseala după urma lui rămasă:
Lui Codin să-i dai pământul de la moară şi cu via,
Vaca şi-un pogon din luncă, maică, să le ia Maria,
Lui Mituş să-i dai zăvoiul de rachiţi dintre pâraie;
Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Niculae,
Iar tu, ca mai cu stare decât fraţii zişi pe nume,
Când şi când în miezul verii, sau de Paşti să vadă satul
Cum îmi vine, c-an toţi anii, la casuţa mea băiatul
Şi-având tihnă şi odihnă – la venire sau plecare –
S-aprinzi şi la groapa maichii, câte-un pai de lumânare”…
————————————————————————–
A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.
Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on November 5, 2013 in Poezie

 

Tags: ,

Să ne-amintim mai des de ei

Azi, VASILE MILITARU

Vasile MilitaruDin păcate, aşa cum se întâmplă cu mulţi români adevăraţi, marele şi sfântul poet Vasile Militaru nu este cunoscut aşa cum merită pentru talentul şi iubirea lui de ţară. Cauzele se ştiu. Ce nu se ştie însă este că în vremurile lui bune Vasile Militaru era un poet prolific, des publicat şi adorat de cititorii săi: nu era serbare şcolară, în ţară, fără versuri de Eminescu şi Vasile Militaru. În primării şi şcoli erau afişate la vedere cartoane dreptunghiulare cu versuri sublime şi edificatoare de Vasile Militaru. Ani la rând în ziarul „Universul” avea rubrică duminicală cu astfel de „Vorbe cu tâlc”.
            Primea din ţară zeci de scrisori de mulţumire şi admiraţie de la cititorii săi fideli care-i memorau multe versuri sublime. Fabulele lui erau originale şi scrise în stil creştinesc şi pe înţeşes. Japonezii îl socotesc unui din cei mai mari fabulişti ai lumii.
            A publicat peste douăzeci de volume de poezii patriotice şi religioase, fabule (trei volume în ediţii repetate) şi basme versificate, iar postum îi apare capodopera „Divina Zidire”.
            În anul 1933 volumul său „Psaltirea în versuri” a fost premiat de Academia Română. Aşa cum Dosoftei (care a scris Psaltirea pre versuri) a fost sanctificat la fel, suntem convinşi că va fi sanctificat şi sfântul poet Vasile Militaru, care după 9 ani de la îngroparea sa sub mărul de la Ocnele Mari (în urma exterminării lui – bătut câineşte la Securitatea din Piteşti şi dus la Ocnele Mari ca să nu moară la securitate) a fost găsit neputrezir şi frumos mirositor, o comisie bisericească verificând acest imbucurător adevăr.
            Mulţi români nu ştiu că cele trei romanţe care se cântau tot timpul perioadei comuniste (şi uneori se mai cântă şi azi, dar mai rar) spunându-se că sunt pe versuri de Coşbuc, erau pe versuri de marele Vasile Militaru, cel ocrotit şi inspirat de Dumnezeu. E vorba de poeziile „Mama” su cubtitlul „Dragului meu prieten George Enescu”, „Icoană scumpă” şi „Povestea mea”, cunoscute de ascultători sub titlurile „A venit aseară mama”, „Car frumos cu patru boi” şi „M-am născut într-un bordei”.
            Redăm acum poezia „Mare este Dumnezeu”, iar pe parcurs şi alte la fel de minunate.                                                                                                                     

Nic Petrescu

MARE ESTE DUMNEZEU

Spun bătrânii că pe vremuri, – în ce ţară nu mai ştiu –
Ar fi locuit odată, un creştin giuvaergiu,
Care-n orişice-ntâmplare,  şi la bine şi la greu, –
El zicea întotdeauna: „Mare este Dumnezeu!”
Peste ţara-aceea însă, crud, cu sufletul hapsân,
Împărat, din întâmplare, era tocmai un păgân,
Care auzind creştininul Domnului c-aduce slavă,
Începu să-i poarte-n suflet, ură crâncenă, grozavă.
Şi-ntr-o zi-l chemă la sine şi cu gânduri de mişel,
Din împărătescu-i deget scoase un frumos inel,
Şi-arătându-l cu-ngânfare făcătorului de cruci
I-a fost zis: „Să-l iei, să-l cureţi şi-n trei zile să-l aduci!”
„Am să-l curăţ, împărate”, zise iute omul meu,
Fără a uita să zică: „Mare este Dumnezeu!”
Sub cuvânt că vrea să pună în cutia lui, inelul,
Împăratul s-a dus iute într-o cameră, mişelul
 Şi scoţându-i piatra scumpă, ce orbea, jucată-n zare,
A deschis apoi fereastra şi-a zvârlit-o jos în mare…
I-a fost dat apoi cutia, cu inelul de preţ greu
Şi i-a zis: „O să se vadă cât de mare-i Dumnezeu!”
Omul a luat podoaba şi ajuns la el acasă,
A lăsat cutia-nchisă şi s-a aşezat la masă.
Apoi şi-a văzut de treabă cum ştia să-şi vadă el,
Fără să se mai gândească la minunea de inel.
Dar a treia zi luându-l din cutia lui să-l şteargă,
Văzu piatra că lipseşte şi-l cuprinse jale largă…
Plânse mult, pe urmă zise: „Mare este Dumnezeu!
Dar când va afla-mpăratul, oare ce m-oi face eu?”
În aceeaşi clipă însă, intră baba lui bătrână,
Cu o piatră orbitoare, în uscata ei de mână:
„Ia te uită”, zise dânsa, tăind peştele pe vatră,
Ca să fac de prânz o ciorbă, am găsit această piatră!”
„Ah!…  a suspinat bătrânul, nu degeaba tot spun eu
La tot pasul şi-n tot locul: „Mare este Dumnezeu!”
Piatra ce-ai găsit-o-n peşte, este cu adevărat,
A inelului pe care l-am luat de la-mpărat”.
Curăţând apoi inelul, puse piatra-n locul ei
Şi s-a dus la împăratul, glăsuindu-i cu temei:
„Împărate-aduc inelul, ruginise tare rău,
Dar l-am curăţat oglindă: Mare este Dumnezeu!”
„Cum putuşi a-i găsi piatra” împăratul zise tare,
„Când a fost de mine scoasă şi pe loc zvârlită-n mare?”
Povestind giuvaergiul tot ce el avea de spus,
Zise iar smerita vorbă, ridicând privirea-n sus:
„Mare este Dumnezeu! Slavă Lui şi-n veci Amin!”
Şi-auzind aceasta, împăratul ce păgân s-a făcut şi el creştin.
 

VASILE MILITARU

 
Leave a comment

Posted by on July 21, 2013 in Amintiri

 

Tags: , ,

 
Efemeride

Cultura Generala

Liga Scriitorilor Arges

Blogul Ligii Scriitorilor din Argeș

ROXANA

"FUGI DE LINGUSITORI SI DE CEI CE TE LAUDA" (ANTON PANN)